Elefănțeii descoperă cele 5 simțuri

Elefănțeii descoperă cele 5 simțuri

În a treia săptămână din februarie, elefănțeii au făcut cunoștință celor cinci simțuri clasice, dacă le putem numi așa: gustativ, tactil, auditiv, olfactiv și văz.

​Am aflat care sunt simțurile de bază și care sunt organele care sunt răspunzătoare pentru ele. Am aflat că în cazul gustului există patru gusturi fundamentale: dulce, sărat, acru, amar dar și multe alte noi gusturi descoperite de-a lungul timpului (cum ar fi cel iute - care ne dă senzația de fierbinte, cel mentolat - care produce o senzație răcoroasă și umami, care e diferit de sărat, acru, dulce și amar). Sau că atunci când suntem bolnavi, de cele mai multe ori gustul (dar și mirosul sau auzul) ne este afectat.

 

Despre simțul tactil, am aflat că datorită faptului că îl folosim atât de frecvent în viața de zi cu zi, nici nu mai suntem conștienți de el; receptorii tactili sunt răspândiți peste tot prin corp și ne conectează permanent cu ceea ce este în jur, suficient de aproape încât să ne poată atinge. Elefanții au fost încântați de jocul de la acest simț, care a presupus să închidă ochii și să spună pe ce zonă a corpului sunt gâdiliți și bucuroși să afle că nu simțim doar cu mânuțele lumea din jur. 

 

Jocurile au fost împărțite pe centre de activitate, fiecare dedicat unui simț, astfel încât fiecare să îl poată explora îndeaproape. Am avut jocuri cu mirosuri și de asociat imaginea corespunzătoare mirosului simțit, jocuri care au presupus să guste diverse lucruri cu ochii deschiși și mai apoi închiși și să descrie/ghicească ce au gustat, să pipăie texturi diferite și să facă perechi cu texturile care se simțeau identic, să asculte sunete de diverse intensități, să fie ghidați de colegi de-a lungul unui traseu cu obstacole în timp ce erau legați la ochi. De departe activitatea care le-a plăcut cel mai tare a fost crearea de nori de scorțișoară care activau mai multe simțuri deodată - văz (am văzut norul de praf și urmele colorate pe care le-a lăsat în jur), miros (am simțit mirosul dulceag al scorțișoarei), tactil (am simțit praful din care e format norul), gust (particulele mici din nori se așezau pe limba elefanților).

 

Pentru că mai avem multe jocuri și activități pregătite pe această temă, elefănțeii vor avea parte de încă o săptămână dedicată acestei teme.

DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro