Sărbătorind pe Sfântul Varlaam!

Evenimente

Sărbătorind pe Sfântul Varlaam!

Marţi, 3 September 2013

În zilele de 30 și 31 August, echipa Fundației Varlaam Mitropolitul l-a sărbătorit pe Sfântul protector al nostru, Sfântul Ierarh Mitropolit Varlaam!

 
În dimineața zilei de vineri, 30 august, noi, echipa Fundației Varlaam Mitropolitul, ne-an îmbarcat de plecare către Mănăstirea Secu, unde am participat la Sfânta Litughie oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de peste 20 de preoți.
 
Apoi ne-am îndreptat către Casa de Oaspeți a Seminarului de la Neamț, unde am desfășurat câteva activități în echipă, activități care au avut ca temă „mulțumirea și recunoștința”. Astfel, am conștientizat și împărtășit unii cu alții motivele pentru care suntem recunoscători Sfântului Varlaam și lucrării lui în viața Fundației pe care o protejează. De asemenea, am reprezentat prin desen contribuția fiecaruia dintre noi a pentru anul școlar care urmează să înceapă în curând. Desenele au fost realizate de fiecare pe câte o piesă de puzzle de dimensiunea unui perete. Puzzle-ul reprezentă „Inima Recunoștinței” din Fundația Varlaam. La ultima activitate din cadrul întâlnirii noastre, fiecare membru al echipei a lucrat manual o „brățară a recunoștinței” pe care a dăruit-o unui coleg, adresându-i un gând frumos de mulțumire!
 
Ieșirea echipei noastre s-a încheiat într-un mod minunat, printr-un popas făcut pe drumul de întoarcere către Iași la Mănăstirea Agapia, unde am vizitat muzeul vivant al mănăstirii. Aici am descoperit o colecție impresionantă de obiecte de patrimoniu tradițional, restaurate și atent asezate în muzeul-casă.
 
Ce minunată este delectarea și încântarea aflării unor atfel de locuri ce oferă un colț de liniște și de regăsire a drumului spre casă!
Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro