Pe urmele lui Eminescu

Pe urmele lui Eminescu

Licuricii au pornit săptămâna trecută pe urmele lui Eminescu.

 

Povestea scrisă de Dumitru Almas ,,Eminescu și Creangă, o mare și frumoasă prietenie" a fost cea care ne-a provocat să pornim pe urmele lui Eminescu, în dorința de a afla cât mai multe lucruri despre acesta.

 

Astfel, licuricii au aflat că a iubit foarte mult natura, patria și neamul, cărora le-a dedicat o mare parte din opera sa, dar și pe Veronica, pentru care a scris numeroase poezii de dragoste.

 

În decursul săptămânii am lecturat mai multe poezii, licuricii având astfel posibilitatea să observe diferența dintre poezie și proză, prilej cu care am amintit că Eminescu a scris și povești, însă nu acestea au facut să fie supranumit ,,Luceafărul poeziei românești" și ,,poetul nepereche", ci minunatele și nenumăratele poezii scrise.

 

Frumusețea poeziilor lui Eminescu i-a inspirat pe licurici în realizarea mai multor lucrări artistice, prin pictura, desen și modelaj. Poezia ,,Somnoroase păsărele" a avut succes la public  inspirându-i în realizarea lucrărilor artistice.

 

Ne luam pentru moment la revedere de la Eminescu cu gândul ,,reîntâlnirii".

DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro