Pădurea Muzicală

Pădurea Muzicală

Săptămâna care a trecut a fost dedicată muzicii clasice. Elefanții au fost încântați să își mute temporar activitatea în Pădurea Muzicală, unde au făcut cunoștință cu niște spiriduși tare drăgălași: Mozart, Chopin, Tchaikovsky și Beethoven. Dar și cu prietenii lor, iepurașul Allegretto, unicornul Vis, lebăda Leda și leul Ludwig. Am aflat că a fi compozitor de muzică clasică înseamnă să scrii muzică fără cuvinte, folosind doar instrumente precum pianul, vioara, trombonul, contrabasul, harpa și multe altele. 

 

Despre Mozart am aflat că s-a născut în Austria , că părinții lui îl alintau Wolfi (lupișor) și că i-a plăcut muzica de când era tare mic (a început să cânte la pian când avea doar 3 ani, iar la 9 deja putea face asta legat la ochi și cu o pânză pusă peste clape). În Pădurea Muzicală are mulți prieteni, dar cel mai drag îi este iepurașul Allegretto, pe care l-a numit așa pentru că țopăia totdeauna cu viteză pe partiturile sale. De asemenea, era cunoscut drept cel mai bun doctor împotriva supărării, cămara lui fiind plină mereu de borcane cu dulceață de zâmbete, sos de țopăială sau gem de râs.

 

Chopin s-a născut în Polonia, însă multă vreme a locuit în Franța. El era un pianist virtuoz (foarte priceput) tare îndrăgit, dar concertele sale erau foarte rare pentru că nu îi plăcea deloc să apară în public (avea emoții, până și marii artiști simt acest lucru! așa cum simțim și noi desigur, la serbări). De obicei cânta doar pentru prietenii săi apropiați în prezența cărora se simțea în siguranță. El era un spiriduș firav și visător iar muzica lui e limpede ca lacrimile zânelor și învăluitoare ca picăturile tomnatice de ploaie. Prietenul lui de încredere era un căluț înaripat pe nume Vis (pe care l-a descoperit într-unul din visele sale). Chopin a adus muzica lui în Ținutul Liniștii (unde, dacă vă vine să credeți, până atunci ploaia picura fără zgomot, norii se ciocneau în tăcere iar marea avea valuri moi, de bumbac) și astfel a ajutat-o pe zâna Nu-mă-uita să își întindă aripile și să se întoarcă înapoi acasă în Tărâmul Uitării.

 

Miercuri am avut pe post de intermezzo în aventura noastră muzicală spectacolul celor de la clubul de dans Nobless - Regatul de gheață. Copiii au fost fascinați de tinerii actori pe care au vrut neapărat să îi atingă și îmbrățișeze. Nu are rost să mai zic că au participat activ pe întreaga durată a reprezentației, fiind foarte bine puși la punct cu ce se întâmplă în poveste.

 

Numele lui Tchaikovsky (Ceaikovski) a stârnit în primă instanță priviri neîncrezătoare  iar apoi multe chicote și veselie. Elefanții au hotărât că probabil îi plăcea tare mult ceaiul, altfel nu se explică numele acesta ciudat (și s-a dovedit că au avut dreptate, acolo în Rusia era tare frig, iar ceaiul era numai bun pentru a fi folosit pentru încălzit). Se spune că demult, demult, după ce a terminat vraja florilor de gheață, chiar înainte să picteze în alb toți mestecenii din lume (Rusia e țara mestecenilor) și în roșu toate năsucurile de pe derdeluș, Zâna Iernii a desenat pe ferestrele căsuței de lângă Lacul Lebedelor a lui Tchaikovsky șapte fulgi de nea diferiți (Do, Re, Mi, Fa, Sol, La, Si). Am descoperit că instrumentele sale preferate erau pianul și harpa, iar muzica lui ne leagănă cu povești de ceai și de zăpadă (notele scrise de penița lui pe portativ erau speciale, își luau zborul către fereastră făcând piruete, precum niște balerine). Spiridușul o avea ca prietenă pe lebăda Leda dar și pe trei ursuleți care adorau să asculte poveștile spuse de acesta. Am încercat să ne dăm seama ce senzații ne dă muzica lui Tchaikovsky și le-am găsit următoarele: dansul zânelor pe gheață sau al fulgilor de nea, senzația de zbor pe care o avem când ne dăm în leagăn, mișcarea grațioasă a lebedelor și clipocitul apei atunci când se plimbă pe lac.  Nu în ultimul rând, elefanții au fost încântați să vadă mici fragmente din Lacul Lebedelor dansat de balerine, să își exerseze pașii de vals dar și să afle că melodia din Frumoasa din Pădurea Adormită a fost scrisă de acest spiriduș simpatic.

 

Beethoven ne-a uimit cu furtuna sa de sunete care a risipit norul plictiselii din Pădurea Muzicală. El este cel mai curajos și puternic spiriduș iar prietenul său e un pui de leu, blănos și mare, pe nume Ludwig (de altfel, cei doi nu seamănă doar la trăsături precum curajul sau puterea dar și la frizură, Beethoven având părul zgâlțâit precum coama unui leu). Am aflat că pentru a ne alunga somnul dimineața și pentru a fi pregătiți pentru o nouă zi eroică, ne-ar prinde bine să ne începem ziua ascultând muzica sa (care ne dă speranță, e senină precum o noapte de vară înstelată, simplă precum curajul și limpede ca ochii iubitori ai lui Ludwig). Beethoven ne-a învățat că dragostea ne vindecă de orice teamă. Când cineva ne iubește, nimic nu trebuie să ne mai înspăimânte (de exemplu cei cărora le e frică de noapte ar trebui să înțeleagă că întunericul e doar somnul luminii, iar noaptea e locul de joacă al stelelor și al lunii iar atunci când ai și pe cineva drag aproape ești în siguranță). 

 

Vineri i-am invitat pe licurici la noi să facă și ei cunoștință cu spiridușii iar apoi am fost noi în vizită la ei pentru a participa la un spectacol de teatru pregătit cu drag pentru noi. Printre vizite, povești și audiții muzicale am lucrat labirinturi, am căutat umbra lui Beethoven, am numărat prietenii spiridușilor, instrumentele preferate, ne-am imaginat ce povești ar putea spune muzica pe care am ascultat-o, am colorat pe simpaticii spiriduși și am învățat să cântăm ta-da-da-daaam! ta-da-da-daaam! la o pianină mică.

 

DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro