Sănătatea se învață

Evenimente

Sănătatea se învață

Marţi, 26 Ianuarie 2016

   Bogăţia de prim rang a omului este sănătatea, crede nutriționistul Alina Stoica, unul dintre colaboratorii școlii noastre pe care l-am avut invitat și la una din edițiile Conferinței “Ai copil. Învață să fii părinte”, și la câteva ateliere. Alături de Alina Stoica am aflat cum să facem alegeri  sănătoase indiferent de circumstanţă, care este valoarea nutrienților, cum să calculăm aportul caloric și cum să-l structurăm. Copiii au gătit alături de ea și s-au bucurat să-și prepare singuri dulciuri sănătoase. ”Responsabilitatea principală în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă a copiilor revine familiei. Obiceiurile alimentare adoptate de familie sunt transmise copilului, educaţia nutriţională începând practic încă din primul an de viaţă. În cadrul familiilor cu o cultură de viaţă, implicate în creşterea şi educarea copiilor, se conturează principii sănătoase, prin intermediul cărora copiii devin conştienţi de impactul alimentelor asupra evoluţiei organismului”, este convinsă Alina Stoica. Obiceiurile alimentare se formează în familie şi împreună învăţăm. Este responsabilitatea noastră, ca părinţi, pentru cei mici. „Copiii sănătoşi au chipuri luminoase. Cei apatici, trişti, încercănaţi au şi probleme în alimentaţie”, a atras atenţia Alina Stoica, de la care am aflat şi secretul unei hrane sănătoase – simplitatea.

 

 

   Nutriționistul atrage în mod repetate atenția asupra rației zilnice a unui școlar, a cărui alimentație trebuie să fie cât mai variată, să includă o paletă cât mai largă de alimente. Aportul de nutrienţi pentru un şcolar trebuie să acopere necesarul pentru creştere şi dezvoltare, fiind mai ridicat, raportându-ne la un adult. Necesarul energetic se calculează după formula: NE= 1000+100 x vârsta (ani). De exemplu, pentru un copil de 6 ani, aportul caloric trebuie să fie de 1.600 kcal/zi, structurat astfel:

 

 

* Cereale integrale: 5 porţii/zi 

 

 

* Legume: două porţii/zi

 

 

* Fructe: două porţii/zi

 

 

* Lapte şi produse lactate: două porţii

 

 

* Surse de proteină (alimente bogate în proteine, de origine vegetală sau animală): carne, peşte, ouă, minimum o porţie/zi. “Aportul alimentar trebuie să asigure un echilibru între nutrienţi şi anume: 15-18 % proteine, 25-30% lipide şi 55-60% glucide. Necesarul de lichide este de 80 ml/ kgcorp/zi. Fiecare copil asimilează în stilul propriu nutrienţii şi nu trebuie să punem presiune pe ei, nu sunt adulţi în miniatură”, a mai spus nutriționistul.

 

   Alina Stoica este fondatoarea conceptului NUTRIBALANCE (www.nutribalance.ro), un apropiat al Şcolii “Varlaam Mitropolitul” şi un susţinător al Conferinţelor „Ai copil. Învaţă să fii părinte”. Cu Alina Stoica vă veţi întâlni sâmbătă, 30 ianuarie, la atelierul “Sănătatea se învață”, la care văputeți înscrie până pe 27 ianuarie la telefon 0727.377.334 sau direct la secretariatul școlii. 

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro