“Creativitatea este o componentă intrinsecă a talentului”

Evenimente

“Creativitatea este o componentă intrinsecă a talentului”

Marţi, 8 Decembrie 2015

* cea de-a X-a ediţie a Conferinţei “Ai copil. Învaţă să fii părinte” este subsumată ideii de performanţă, care în acest an este leitmotivul Şcolii „Varlaam Mitropolitul” * am discutat cu prof. univ. dr. Carmen Creţu, prorectorul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, despre tineri talentaţi, despre performanţă, dar şi despre contraperformanţă

-- Sunteţi fondatorul unei Asociaţiei Ro-Talent pentru tinerii cu aptitudini înalte. Ce v-a determinat să lansaţi o astfel de structură?

-- Sunt fondatorul, alături de un întreg comitet de iniţiativă, în fruntea căruia s-a aflat atunci ca preşedinte de onoare regretatul profesor universitar George Văideanu. Eu am avut atunci, ca şi acum, funcţia de preşedinte executiv. Ideea a venit din partea mediului universitar, dar şi preuniversitar. Asociaţia se numeşte Ro-Talent, numele fiind inspirat de la cel al unei asociaţii instituite la nivel european, Euro-Talent.

Ro-Talent a fost una dintre primele asociaţii înfiinţate la Iaşi după 1990, actul de naştere fiind semnat în 1992, în februarie, A fost prima din ţară cu acest profil, de asistenţă psihologică, educaţională, dar şi socială pentru elevii cu aptitudini înalte. Ulterior scopurile şi activităţile Ro-Talent s-au extins şi la populaţia adultă întrucât acum membrii noştri activi sunt specialişti în psihologie şi educaţie.

-- Aţi lucrat şi lucraţi cu tineri cu aptitudini înalte. Cum ştim că avem în faţă un astfel de adolescent?

--  Există anumite caracteristici demonstrate şi cunoscute nu doar în timp, ci şi prin cercetări sistematice. V-aş spune doar câteva trasături -- este vorba despre nivele înalte de inteligenţă, de motivaţie şi de angajare într-o anumită sarcină de perseverenţă într-un anumit domeniu şi nivele înalte de creativitate. În afară de acestea, pentru ca un asemenea elev, copil sau adult să aibă şi succes trebuie multe alte trăsături de personalitate.

-- Cum ar fi?

-- O anumită atitudine, o anumită modalitate de a-şi gestiona emoţiile, o anumită toleranţă la frustrare şi la efort, deci vectori atitudinali şi afectivi în principal. La fel şi cei volitivi. Cu alte cuvinte, este important să-ţi doreşti.

„Performanţa este un reper”

-- Tema generală a conferinţei este performanţa. Ce este performanţa?

-- Când vorbim despre performanţă trebuie să o definim în primul rând în funcţie de un perimetru cultural sau social. În diferite culturi şi diferite medii ideea de performanţă este diferită. Dacă ne referim strict la performanţa şcolară, trebuie să ne gândim dacă este vorba despre performanţă şcolară la concursuri pentru un timp în care elevul este în liceu sau gimnaziu sau ne gândim la premisele unei performanţe inclusiv profesionale. Ce înseamnă performanţa? Înseamnă doar rezultatul la un concurs de timp olimpiadă sau de orice alt tip sau înseamnă şi note, rezultate şcolare continui pe perioade lungi de timp? Putem vorbi şi altfel de perfomanţa unui copil care nu este deosebit de talentant, dar care reuşeşte, prin străduinţa lui şi a unor profesori talentaţi, cu ajutorul unor părinţi talentaţi, să treacă de la un nivel inferior la un nivel superior. Vorbim despre performanţă ca fiind nivelul maxim de valorizare a potenţialului pe care un individ îl are. Cu alte cuvinte, este important să-ţi poţi valoriza la maximum potenţialul pe care îl ai şi să ţi-l dezvolţi permanent. Aici sunt două lucruri deosebit de interesante -- este vorba despre succesul tău sau de potenţialul tău aptitudinal, dar şi despre potenţialul tău de succes recunoscut în societate, în grupul de referinţă din care faci parte. Acestea două nu se suprapun întotdeauna.

-- Avem  nevoie de performanţă?

-- Da, fiindcă este un reper atât pentru noi înşine, cât şi pentru cei care doresc să atingă acest nivel. De exemplu, perfomanţă înseamnă şi a avea rezultate bune la bacalaureat  sau de şcolaritate într-o facultate, dar pentru asta premisele trebuie puse încă din şcolaritatea primară, gimnazială şi liceală.

-- Cum apar uneori eșecurile?

-- Ţine de definiţia performanţei -- nu îşi valorizează la maxim sau suficient de mult potenţialul. Şi asta de ce? Pentru că nu au motivaţia necesară la un moment dat pentru studiu sau nu mai au motivaţia pentru un anumit gen de activitate. De ce nu mai au această motivaţie? Răspunsul ar fi legat de stima de sine scăzută sau o insuficientă susţinere din partea prietenilor, familiei, şcolii, nu au mentorii necesari în şcoală sau în afara ei.

„Creativitatea nu se poate exprima cu un leadership de tip autoritar” 

-- Vorbiţi deseori şi sustineţi creativitatea. Care este legătura dintre creativitate, inteligenţă şi motivaţie? Cum antrenăm creativitatea copilului?

--  Creativitatea este o componentă intrinsecă a talentului. Se antrenează prin antrenarea aptitudinilor creative şi printr-o serie metodologii didactice specifice stimulării, care se învaţă. Cel puţin la nivel teoretic. Ca să practici trebuie să ai şi tu însuţi profesori buni, să ai talent şi perseverenţă.

-- Ce ar trebui să facă un părinte?

-- Este important să se informeze, să cunoască abordările. Un act educaţional autoritar nu va stimula creativitatea unui copil. Dacă vă referiţi la creativitate ca o componentă a talentului, fiindcă mie aşa îmi place să o tratez, nu separat, atunci este clar că încă de mic este necesar să-i ofere cât mai mulţi stimuli pentru a vedea în care zonă se simte bine. Asta înseamnă să poată să aibă şi stimuli muzicali, şi din artele plastice, şi din zona sportului şi din cea a tuturor domeniilor academice la nivelul pe care ei îl stăpânesc şi îl cunosc. Acolo unde se vede că ei au acţiune, le place mai mult, apoi într-o altă fază să susţină activitatea prin participare la cluburi de profil, printr-un anumit mentorat, prin susţinerea lor de a vizita diferite medii care se apropie cel mai mult zonei de exprimare a aptitudinilor lor, de a lua contact cu performeri. În afară de asta este important să aibă foarte multă comunicare şi toleranţă în ceea ce-i priveşte.

“Sunt pentru o Românie care să fie mândră de talentele ei”

-- Pledaţi foarte mult pentru valoare.

-- Da, în sensul exprimării ei. Sunt pentru o Românie care să fie mândră de talentele ei. Noi suntem foarte buni la identificarea talentelor, deşi uneori o facem empiric, lăsăm la o parte multe talente, nu le identificăm la timp şi se pierd, suntem foarte buni la cultivarea lor în şcoală şi în liceu, în special intelectual, dar suntem corigenţi la promovarea şi afirmarea lor. Avem nevoie de politici nu doar educaţionale, ci şi sociale de susţinere şi consacrare a talentelor. Poate sunt subiectivă, dar este extraordinar de frumos şi stimulativ să lucrez cu elevi şi studenţi talentaţi.

-- Cum putem stimula creativitatea?

-- Un elev talentat este şi foarte sensizitiv, primeşte mai mulţi stimuli sau la nivel de intensitate mai mare fiindcă altfel nu ar putea recepţiona informaţiile. Ca atare, sunt şi mai vulnerabili. Creativitatea nu se poate exprima cu un leadership de tip autoritar. Şi ei au nevoi speciale şi uneori sunt extrem de importante la nivel individual.

-- Tema conferinţei este “Performanţă şi contraperformanţă în actul paideic”. Ce este contraperformanţa?

--   De multe ori încercăm să facem performanţă cu orice preţ şi cădem în contraperfomanţă. Este important să relevăm unele aspecte la care puţină lume se gândeşte şi care ţin de contraperformanţă. Spre exemplu, un profesor care ţine neapărat ca elevul său să ajungă un vârf într-un domeniu poate obţine exact contrariul. Sau un părinte la fel. Un copil care vrea să fie perfecţionist şi foloseşte unele modele care nu se potrivesc stilului de gândire sau intelgentelor pe care copiii le au ajunge la contraperfomanţă.

 

 

Prof. univ. dr Carmen Creţu este prorector  pentru activități studențeşti în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Cu d-sa vă veţi întâlni la Conferinţa cu tema “Performanţă şi contraperformanţă în actul paideic” din 3 decembrie, ora 18, în Aula Magna a UAIC.

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro