Alergăm pentru Școala Pădureni!

Evenimente

Alergăm pentru Școala Pădureni!

Vineri, 1 Aprilie 2016

  Peste 90 de alergători  vor reprezenta pe9 aprilie Școala “Varlaam Mitropolitul” și Grădinița “Buna Vestire” la cea de-a doua ediție a proiectului „Cros pentru şcoli”, eveniment ce va avea loc pe 9 aprilie, pe Stadionul “Emil Alexandrescu”.„Cros pentru şcoli” este un eveniment sportiv de crowdfunding, iniţiat de Fundaţia Comunitară Iaşi.

  Proiectele înscrise în competiţie vizează dezvoltarea personală a tinerilor, dar şi aducerea împreună a comunităţilor. Prin proiectul nostru, Împreună pentru bucuria cunoaşterii, ne dorim să dezvoltăm spiritul de voluntariat în rândul elevilor şi să-i ajutăm pe elevii de la Şcoala Pădureni să descopere tainele cunoaşterii cu ajutorul unor materiale didactice de calitate. În prima ediţie am reuşit să strângem 7.031 de lei, sumă din care au fost cumpărate materiale didactice foarte necesare susținerii unui act educațional de calitate: un laptop, o imprimantă, o tablă magnetică, boxe, un glob pământesc, materiale didactice pentru educație fizică (coș de baschet, mingi de fotbal, volei, baschet și handbal, corzi, palete de badminton), jocuri educative și multe rechizite, alături de o donație de carte în vederea realizării unei microbiblioteci la Şcoala din Stânca-Roznovanu.

  Şi anul acesta, vor alerga copii de la Grădinița “Buna Vestire”, elevi de la Școala “Varlaam Mitropolitul”, dar și educatori, învățători și profesori, alături de părinți și mulți prieteni. Ei deja se antrenează, și-au stabilit parcursul, au vorbit cu susținătorii lor și așteaptă fluierul de start. Unul dintre părinții implicați, Cristina Cioată, care a fost alături de copii și anul trecut, și-a pus la punct chiar un proiect personalizat. Se antrenează zilnic, a cooptat susținători, a strâns donații. “Alerg pentru copii fiindcă îi iubesc. Sunt și eu mamă și știu ce înseamnă orice ajutor oferit. Îmi plac proiecte școlii și grădiniței și am avut bucuria să particip la multe dintre ele. Am mers la donații făcute la școli din mediul rural și trăit bucuria din ochii copiilor când au primit cărți. Este foarte important să le fii alături, să le dai o mână de ajutor și să le deschizi o portiță către Univers. Nu se știe care va fi parcursul lor, dar poți să-i susții când sunt elevi. Pentru mine, crosul, în general, este o formulă prin care mă apropii de cine sunt eu. Când alerg sunt doar eu cu mine, e momentul meu de încărcare, am aflat de la Cristina, care și în acest an și-a ales traseul maxim – 8 kilometri. 

  Alături de sportivii noștri se vor afla pe stadion și copiii de la Școala Pădureni. Ei vor completa galeria, care deja se antrenează, motivată și de dorința de a oferi ajutor pentru o cauză foarte frumoasă, dar și mândră că anul trecut a câștigat premiul pentru cei mai activi susținători.

 

Înapoi
DOXOLOGIA Media, Mitropolia Moldovei si Bucovinei | © 2012 gradinitabunavestire.ro